Categorie: Comunicate

  • INVITATIE DE PRESA

    INVITATIE

    Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi (CEDCD), membru fondator al Coaliţiei O Singură Voce pentru Dizabilitate,are plăcerea de a vă invita joi, 21 martie 2013, cu prilejul Zilei Internaţionale a Sindromului Down,la cele două evenimente centrale ale Campaniei “O Singura Voce pentru Dizabilitate”:

    1. Simpozionul “O Singura Voce pentru Dizabilitate” –orele 10.00 -14.00 la Sala I.G.Duca din cadrul Palatului Parlamentului, eveniment organizat sub egida Presedinţiei Camerei Deputaţilor.
    1. Marşul  neconvenţional “O Singura Voce pentru Dizabilitate” –15.00 -17.00. Punctul de plecare al marşului este Piaţa Romană (clădirea veche a ASE). Părinţii şi susţinătorii cauzei copiilor cu dizabilităţi vor parcurge următorul traseu:

    Piaţa Romana (Flash –mob 10 min 15.00 / 15.10) – Bld. Lascăr Catargiu – Piaţa Victoriei – Aviatorilor – Piaţa Charles de Gaulles (Flash-mob de final – 10 min – 16.50 – 17.00).

    *

    *           *

    Jurnaliştii interesaţi sunt rugaţi să confirme participarea, până miercuri, 20 martie 2013, ora 14.00,la următoarele date de contact:

     

    Madalina TURZA 

    Presedinte CEDCD

    Coordonator naţional Coaliţiei OSVD

    E-mail: madalina.turza@cedcd.ro

    Mob: +40737545955

    Tel/Fax: +40213110401

     

    *În situaţia în care nu aveţi acreditare la nivelul Parlamentului României, vă rugăm să contactaţi Biroul de Presă al Camerei Deputaţilor:

     

    Telefon: 021.414.1798
    Fax: 021.312.0827

     

  • Campania O Singura Voce pentru Dizabilitate printre bucuresteni

    De cateva zile miile de bucuresteni care calatoresc cu metroul afla despre copiii nostrii. Mesajul de respect pentru drepturile copiilor cu dizabilitati calatoreste in reteaua Metrorex timp de 2 spatamani cu ajutorul Companiei SPECTACULAR. VOCEA NOASTRA ESTE AUZITA!

  • Lansare Campanie O SINGURA VOCE PENTRU DIZABILITATE

    COMUNICAT

    CAMPANIA “O Singura Voce pentru Dizabilitate”

     

    Bucuresti, 11 martie 2013. Coalitia O SINGURA VOCE PENTRU DIZABILITATE (OSVD) lanseaza astazi, 11 martie,  campania “O Singura Voce pentru Dizabilitate”. Campania isi propune sa creezepremisele necesare schimbării cadrului legal privind drepturile copiilor cu dizabilități în România si sa atraga atentia asupra abuzurilor si discriminarii copiilor cu dizabilitati din Romania.

    Coalitia O SINGURA VOCE PENTRU DIZABILITATE este o initiativa a Centrului European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilitati (CEDCD) si, pana in prezent, s-au raliat acestui demers 42 de organizatii nonguvernamentale din 18 judete ale tarii, precum si un numar  impresionant de parinti ai copiilor cu dizabilitati.

    Prin intermediul acestei campanii Coalitia OSVD isi propune sa colecteze 100.000 de semnaturi pentru sustinerea proiectului de lege privind drepturile copiilor cu dizabilitati.Mai multe detalii despre Mandatul si Platforma Coalitiei, precum si despre modalitatea in care fiecare cetatean roman poate sustine prin vot aceasta initiativa, puteti afla pe website-ul oficial al Coalitiei OSVD: www.osvd.ro.

    Primele evenimente centrale ale Campaniei “O Singura Voce pentru Dizabilitate” vor avea loc in data de 21 martie 2013, cu prilejul Zilei Internationale a Sindromului Down, in Bucuresti, dupa cum urmeaza:

    • Simpozionul “O Singura Voce pentru Dizabilitate”, organizat de Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilitati (CEDCD) si Fanfara PR, la Palatul Parlamentului, Sala I.G. Duca, sub egida Presedintiei Camerei Deputatilor – orele 10.00 – 14.00
    • Mars Public “O Singura Voce pentru Dizabilitate”in Bucuresti, organizat de CEDCD si partenerii de Coalitie, pe traseul Piata Romana – B-dul Lascar Catargiu – Aviatorilor – Charles de Caulles – Herastrau, in intervalul 15.00 – 17.00.

    Lansarea Campaniei “O Singura Voce pentru Dizabilitate” reprezinta pentru noi un pas important din perspectiva promovarii drepturilor copiilor cu dizabilitati si, totodata, concretizarea unui amplu efort realizat de CEDCD in ultimul an de activitate. Pe aceasta cale, imi exprim speranta ca vocile zecilor de mii de copii cu dizabilitati, aflati la marginea sperantei si a uitarii vor fi auzite, iar problematica respectarii drepturilor lor va dobandi atentia necesara din partea autoritatilor si a factorilor de decizie. De asemenea, imi exprim increderea ca vom gasi in mass-media un partener deschis si real care va da curs acestei initiative sociale de amploare, care militeaza pentru drepturile fundamentale ale copiilor cu dizabilitati din Romania”, declara Madalina TURZA, presedinte CEDCD.

    Simultan cu evenimentele din Bucuresti din data de 21 martie 2013, in mai multe orase din tara (Campina, Constanta, Petrosani, Deva, Baia Mare, Iasi etc) membrii Coalitiei “O Singura Voce pentru Dizabilitate” vor organiza evenimente publice similare pentru a sustine mesajul comun de respect pentru drepturile copiilor cu dizabilitati si necesitatea modificarii cadrului legal existent.

    De asemenea, in urmatoarea perioada, mai multi membri si parteneri strategici ai Coalitiei “O Singura Voce pentru Dizabilitate” vor organiza evenimente publice destinate promovarii problematicii diferitelor tipuri de dizabilitate.

    Campania de comunicare cuprinde website dedicat – www.osvd.ro, afise, video-afise, bannere, bannere online si 2 spoturi TV realizate de Casa de Productie Frame Film, regizor Dragos BULIGA. Pentru promovarea acestor materiale au fost realizate demersuri de partenriat cu RATB, Compania Spectacular (Metrorex) si doua trusturi media romanesti. De asmenea, Campania “O Singura Voce pentru Dizabilitate” va fi sustinuta prin promovare online si PR.

    Informatii de background

    Cifrele oficiale ne spun ca in Romania traiesc aproximativ 700.000 persoane cu dizabilitati, dintre care 90.000 sunt copii. Desi este o cifra uriasa raportata la populatia Romaniei, ea nu reflecta realitatea profunda deoarece aceste cifre reprezinta doar numarul persoanelor inregistrate cu certificate de handicap. Experienta noastra ne arata ca mare parte a familiilor nu si-au inregistrat copiii din lipsa de informare, prejudecati si din cauza hatisului birocratic.

    In 1 din 45 de familii din Romania exista 1 copil cu dizabilitati,iar sansele lor de normalitate in actualul context legal sunt aproape nule. Copiii cu dizabilitati nu beneficiaza de servicii medicale corespunzatoare, de terapii specializate si nu sunt acceptati in scoli si gradinite. Nu exista curicula adaptata, scoli accesibilizate, profesori pregatiti, iar abuzurile si discriminarile sunt un fapt cotidian.

    Ca raspuns la acest fenomen social, am inteles ca singura solutie viabila este schimbarea cadrului legal. Pentru acest scop am demarat proiectul “O Singura Voce pentru Dizabilitate” care presupune:

    –   elaboarea si propunerea unei noi legi pentru drepturile copiilor cu dizabilitati

    –   constituirea Coalitiei “O Singura Voce pentru Dizabilitate”

    –   ampla campanie de sensibilizare a opiniei publice si a factorilor de decizie.

    Persoana de contact:

    Madalina TURZA – presedinte CEDCD

    E-mail: madalina.turza@cedcd.ro

    Mob: +40737545955

    Tel/Fax: +40213110401

  • Seminar O SINGURA VOCE PENTRU DIZABILITATE Deva a V a editie

     

    București, 4 martie 2013. Peste 80 de persoane au participat Sâmbătă, 2 martie, la Seminarul O Singură Voce pentru Dizabilitate organizat de Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilități, în parteneriat cu Asociația Longdon Down 2000 Deva și Asociația Sindrom Down Valea Jiului, la Deva.

    Reprezentanții CEDCD au prezentat participanților la eveniment viziunea Organizației Națiunilor Unite cu privire la dizabilitate, modalitatea în care noțiunea de dizabilitate trebuie înțeleasă prin prisma drepturilor omului și a conceptului de mediu adaptat, precum și principalele repere ale proiectului de lege privind drepturile copiilor cu dizabilități, inițiat și propus de CEDCD și Coaliția O Singură Voce pentru Dizabilitate (OSVD).

    De asemenea, reprezentanții CEDCD au adus în discuție Scopul Coaliției OSVD, Platforma și Mandatul acesteia pentru a colecta sugestii, propuneri și observații de la părinți, reprezentanți ai autorităților locale și specialiști în domeniu.

    Dezabaterile și concluziile Seminarului au reflectat nevoia de coagulare, dar și congruența opiniilor dintre specialiști și părinții de copii cu dizabilități pe marginea propunerilor legislative și a demersului comun de schimbare.

    “Desi fiecare Seminar a fost o experienta unica, aici, alaturi de oamenii din Deva, Lupeni, Vulcan, Aninoasa, Petrosani am descoperit intelesul cuvintelor vechi care spun ca – Drumul pana la ținta finală este mai important decât ținta însăși-. Fiecare kilometru parcurs, fiecare părinte intalnit, fiecare prezentare facută înseamnă o caramidă la fundatia SCHIMBĂRII”, declară Mădălina TURZA, președinte CEDCD

    Informații de background

    Seminarul O Singură Voce pentru Dizabilitate de la Deva este al – V-  lea eveniment de acest tip organizat de CEDCD, ca parte integrantă a Campaniei de Advocacy inițiată la jumătatea anului trecut cu scopul de a propune și promova un nou proiect de lege pentru drepturile copiilor cu dizabilități și de a extinde Coaliția destinată acestui scop.

    Până în prezent, CEDCD a organizat Seminariile OSVD în Județele Prahova, Buzău, Piatra Neamț, Constanța și Hunedoara.

    Coaliția OSVD reunește până în acest moment 41 de organizații din 18 județe din România.

  • ANDY BONDY IN ROMANIA – Conferinta Tematica – “De vorba cu Emotiile”

    ANDY BONDY IN ROMANIA – Conferinţa Tematică – “De vorbă cu Emoţiile”

    Prezenţa domnului Andy Bondy în România este o ocazie unica de a sta de vorba si de a-l cunoaste pe omul, care a patruns dincolo de „handicapul” copiilor si a gasit o CALE catre mintea si sufletul lor

    Pyramid Educational Consultants Romania şi Asociatia Don Orione organizează în perioada 14-15 martie 2013, în colaboarare cu Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilitati (CEDCD), Conferinţa Tematica „De vorbă cu emoţiile”, al cărei invitat central este Dr. Andy Bondy, co-inventator al metodei PECS™ (Sistemul de Comunicare prin Schimbul de Pictograme) şi co-fondator al Pyramid Educational Consultants.

    În cadrul Conferinţei „De vorbă cu emoţiile”, Dr. Andy Bondy oferă o serie de răspunsuri fundamentale cu privire lamodalităţile de dezvoltare a comportamentul verbal și limbajul emoțiilor la copiii și adulții cu autism și alte dizabilități.

    “Copiii cu autism şi alte dizabilităţi de învăţare manifestă dificultate în dezvoltarea limbajului. Mare parte a copiilor cu tulburări de spectru autist nu dezvoltă limbaj funcţional în absenţa unei intervenţii timpurii intense. Dificultatea pe care aceşti copii o au în dezvoltarea limbajului nu este o problemă strict legată de vorbire, ci este expresia unei probleme mult mai profunde legate de comunicare, adică de capacitatea de interacţionare cu ceilalţi oameni”, declară Dr. Andy Bondy

    “Stim cu totii cat de greu afli informatii despre felul in care ne putem ajuta copiii. Daca pe linia legata de drepturi ai cel putin cateva repere, cum ar fi Conventia ONU pentru Drepturile persoanelor cu Dizabilitati, in cee ce priveste metodele de terapie eficiente si adaptate nevoilor copiilor nostri, lucrurile sunt mereu ambigue, incerte si amestecate. In tot acest amalgam de pareri, impresii vagi si afaceri dezvoltate pe seama vulnerabilitatii noastre, este extrem de greu sa ai o optiune corecta.

    Prezenţa domnului Andy Bondy în România este o ocazie unica de a sta de vorba si de a-l cunoaste pe omul, care a patruns dincolo de „handicapul” copiilor nostri si a gasit o CALE catre mintea si sufletul lor”, declară Mădălina TURZA, preşedinte CEDCD.

    Cele două cursuri Comportamentul Verbalşi Limbajul Emoţiilor din cadrul Conferinţei “De vorbă cu emoțiile”, sunt acreditate cu 12 puncte de la Colegiul Psihologilor din România, cu 7,5 credite de la BCBA ( Board Certified Behavior Analyst) și 7,5 credite (ASHA American Speech-Language-Hearing Association).

    Evenimentul va avea loc la Centrul Don Orione din Bld. Eroilor (Sos. Stefanesti), Nr. 124, Orasul Voluntari, Judetul Ilfov.

    Mai multe detalii despre participare si inscriere puteti gasi la:http://www.pecs.ro/de-vorba-cu-emotiile

    Informaţii de background:

    Andrew S. Bondy, Ph.D. are peste 30 de ani experienţă în lucrul cu copiii și adulții cu autism şi alte dizabilităţi de dezvoltare. A fost directortimp de 12 ani alProgramului pentru Autism al statului Delaware. A predat numeroase cursuri universitare pentru profesori și specialiști în ceea ce privește autismul, analiza comportamentului şi comunicarea funcțională. El a prezentat workshop-uri naționale și internaționale ce vizează probleme legate de educație, comportament şi comunicare la copiii și adulții cu autism. El este autorul a numeroase cărți precum “Autism 24/7“, “A Picture’s Worth” (Valoarea unei imagini) și “Pyramid Approach to Education” (Abordarea piramidală a educației).

    Dr. Andy Bondy și Lori Frost, MS, CCC-PSL au creat bazele celui mai renumit Sistem de Comunicare prin Schimbul de Pictograme (PECS) bazat pe studii și cercetări la nivel mondial.

    PECS™ (Picture Exchange Communication System) este un sistem de comunicare augmentativ/alternativ unic, dezvoltat pentru a fi folosit la copiii și adulții cu autism și alte dizabilități de dezvoltare și/sau alte deficiențe de comunicare socială. PECS™ este vital pentru mulți copii și adulți care întâmpină dificultăți în utilizarea vorbirii ca mod primar de comunicare.

    Dr. Bondy împreună cu Bet Sulzer-Azaroff au dezvoltat  Abordarea piramidă a educației – o combinație cu spectru larg de  analiza  comportamentala și strategii de comunicare funcțională ce au ca scop să ajute profesioniștii și parinții în proiectarea/realizarea unui mediu educațional eficient pentru copiii și adulții cu dizabilități de dezvoltare în cadrul școlii, comunității și acasă.

    Pyramid Educational Consultants, Inc. este o echipă internațională și multidisciplinară de specialiști care colaborează pentru a dezvolta abilitățile de comunicare funcțională.

    Membru al Centrului Cambridge pentru Studii Comportamentale și unul dintre cei mai respectați vorbitori despre autism în lume, Andy Bondy şi-a dedicat ultimele patru decenii analizei comportamentale (ABA) și comunicării funcționale.

    În 2012, Societatatea pentru Promovarea Analizei Comportamentale(SABA) i-a oferit lui Dr. Andy Bondy premiul pentru Răspândirea pe plan internațional a analizei comportamentale. Bondy a primit această recunoaștere pentru dedicarea sa continuă pentru promovarea şi dezvoltarea Analizei Comportamentale (ABA) pe plan internațional.

     

    E-mail: madalina.turza@cedcd.ro

    Mob: +40737545955

    Tel/Fax: +40213110401

    www.cedcd.ro

  • Campania ALEG SCHIMBAREA CONSTRUIESC VIITORUL

    Dragi parinti, sustinatori si prieteni,

    De-a lungul timpului am demonstrat ca SE POATE, dar si mai important am demonstrat ca NE PASA.

    Echipa noastra a creat precedente valoraoase in justitie pentru drepturile copiilor cu dizabilitati, a contribuit la reparatia moarala a abuzurilor sau discriminarilor, a raspuns de fiecare data „prezent” solicitarilor voastre si nu a ezitat sa spuna clar si raspicat in spatiul privat, dar mai ales in cel public: „STOP DISCRIMINARII. REPSECT PENTRU DREPTURILE COPIILOR CU DIZABILITATI”.

    Pentru a duce mai departe misiunea noastra, pentru a face vocea copiilor cu dizabilitati auzita, va invitam la un gest de solidaritate. Va invitam sa construim impruna schimbarea pe care ne-o dorim.

    Sustineti CEDCD printr-o donatie in contul de:

    LEI: RO45RZBR0000060013815972

    EURO: RO18RZBR0000060013815973

    Sustinatorii cauzei noastre care vor dona in contul CEDCD suma de minim 50 lei, vor primi un foro-card personalizat cu logoul Campaniei CEDCD – ALEG SCHIMBAREA. CONSTRUIESC VIITORUL si imaginea dumneavoastra sau a copilului.

    Va rugam sa trimiteti la adresa de e-mail office@cedcd.ro fotografia dumneavoastra sau a copilului dupa efectuarea donatiei si, in cel mai scurt timp, veti primi de la echipa CEDCD foto-cardul electronic personalizat.

    Va multumim

    Echipa CEDCD

  • ABUZ IMPOTRIVA MICUTULUI DAVID

    ABUZ ÎMPOTRIVA MICUŢULUI DAVID

     

    Acţiune în instanţă împotriva Direcţiei Generale pentru Protecţia Copilului (DGASPC) Covasna

    Bucureşti, 14.02.2013. Astăzi a fost depusă şi înregistrată pe rolul Tribunalului Covasna acţiunea împotriva Direcţiei Generale pentru Protecţia Copilului Covasna, care a încălcat flagrant drepturile micuţului David.

    David este un băieţel în vârstă de 7 luni, născut cu Sindrom Down şi diagnosticat cu o malformaţie cardiacă complexă care îi pune viaţa în pericol până la momentul intervenţiei chirurgicale. De asemenea, David prezintă toate particularităţile şi vulnerabilităţile unui copil cu sindrom Down care, pe lângă intervenţia medicală de specialitate, necesită nenumărate forme de terapie și, evident, însoțitor permanent.

    În aceste condiţii, Direcţia Generală pentru Protecţia Copilului Covasna, instituţia abilitată să încadreze copilul în grad de handicap, a înţeles să îi acorde acestuia gradul MEDIU, aceasta însemnând o alocaţie lunară de 33,5 lei, fără drept de însoțitor. Mai mult decât atât, pe tot parcursul interacţiunii cu familia copilului, reprezentanţii DGASPC Covasna au manifestat o permanentă atitudine de superioritate şi indiferenţă, atrăgând atenţia părinţilor că drepturile micuţului David sunt o formă de bunăvoinţă a instituţiei pe care o reprezintă.

    Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi (CEDCD) asistă şi monitorizează cazul micuţului David pe tot parcursul litigiului civil. „Considerăm că asemenea abuzuri şi sfidări la adresa copiilor cu dizabilităţi nu numai că trebuie să înceteze, dar ele trebuie şi sancţionate ca atare. Reiterăm faptul că autorităţile au obligaţia de a respecta şi proteja drepturile copiilor cu dizabilităţi atât în litera dar, mai ales, în spiritul Convenţiei ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi”, declară Mădălina Turza, preşedintele CEDCD.

     

    E-mail: madalina.turza@cedcd.ro

    Mob: +40737545955

    Tel/Fax: +40213110401

    www.cedcd.ro

  • EXISTA DREPTATE Reparatie morala pentru micutul Davis

    EXISTĂ DREPTATE! Reparaţie morală pentru micuţul Davis

    Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării constată fapta de discriminare

     

    Bucureşti, 6 februarie 2013. Astăzi, 6 februarie 2013, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a emis hotărârea în cazul micuţului Davis exclus din grădiniţa pe care o frecventa din cauza dizabilităţii şi reprezentat în cauză de Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi (CEDCD).

    Davis are 5 ani şi Sindrom Dravet, o formă rară de epilepsie. În luna septembrie 2012, mama micuţului Davis s-a adresat CEDCD pentru a sesiza situaţia degradantă şi umilitoare în care copilul ei a fost pus la grădiniţa pe care o fecventa. Conducerea grădiniţei, aşa cum a reţinut Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a creat „un cadru definit ca ostil şi intimidant” care a adus atingere sub aspect emoţional micuţului Davis şi a mamei sale, care s-a văzut forţată să îşi mute fiul la o altă grădiniţă.

    Astfel, pe baza aspectelor semnalate de CEDCD şi a probatoriului depus, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a constatat că „fapta sesizată constituie discriminare potrivit art. 2 alin. 5 din OG nr. 137/2000” şi a dispus sancţionarea părţii reclamate.

    „CEDCD salută decizia Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării în această cauză extrem de delicată, în care demnitatea unui copil cu dizabilităţi poate fi reparată doar printr-o înţelegere profundă a noţiunii de dizabilitate şi a aspectelor de vulnerabilitate pe care aceasta o poate îmbrăca. Liberul acces la educaţie este un drept fundamental instituit prin acte internaţionale şi legi interne, care trebuie respectat cu sfinţenie. Această decizie constituie o reparaţie morală pentru micuţul Davis şi o speranţă pentru miile de copii cu dizabilităţi aflaţi în situaţii similare, ale căror voci nu sunt încă auzite”, declară Mădălina TURZA, preşedinte CEDCD.

    Informaţii de background

    La data de 3 septembrie 2012, Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi a preluat cazul micuţului Davis din Bucureşti. În acest sens, a facut demersurile de sesizare a CNCD, consiliere şi reprezentare a intereselor minorului în cazul de discriminare pe criterii de dizabilitate în raport cu dreptul la educaţie.

     

    E-mail: madalina.turza@cedcd.ro

    Mob: +40737545955

    Tel/Fax: +40213110401

    www.cedcd.ro

  • Seminar O SINGURA VOCE PENTRU DIZABILITATE Constanta a IV a editie

    Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilitati (CEDCD) în parteneriat cu Pyramid Educational Consultants Romania şi Asociatia Down Est România, are placerea de a va invita Sambata,  2 februarie 2013, intre orele 13:30-17:00 la seminarul cu tema:

     

    O SINGURA VOCE PENTRU DIZABILITATE

     

    Seminarul isi propune sa abordeze doua teme fundamentale in problematica dizabilitatii:

    1.   Terapia copiilor cu dizabilitati – alternative reale si eficiente – Sistemul de Comunicare prin Schimbul de Pictograme „PECS”;

    2.   Modificarea legislatiei privind dizabilitatea – o voce comuna a societatii civile

    Seminarul este sustinut de:

    1. Psiholog Lili Covaci-Consultant PECS;
    2. Madalina TURZA – Presedinte CEDCD;
    3. Ana Maria BANUTA – Director Asistenta CEDCD;
    4. Silviu TURZA – Director Juridic CEDCD.
      Temele abordate sunt:

     

    MODULUL I

    Intelegerea dizabilitatii in sfera drepturilor omului

    Mituri si conceptii gresite despre PECS

    ABA Functionala

    Comunicarea functionala

    Descrierea  pe scurt a celor 6 faze PECS

    Aplicatii practice pentru predarea abilitatilor de comunicare si implementarea imediata a PECS.

    MODULUL II

    Legea 448/2006 privind drepturile persoenlor cu dizabilitati – modificari necesare;

    Rolul parteneriatelor in crearea unei voci comune pentru drepturile copiilor cu dizabilitati.
    Seminarulse adreseaza  reprezentantilor organizatiilor pentru copii cu dizabilitati, specialistilor in domeniu, parintilor, profesorilor din scolile speciale, psihopedagogilor, logopezilor si tuturor persoanelor implicate in ingrijirea copiilor, tinerilor  si adultilor cu nevoi speciale.

    Seminarul se va se va desfăşura la Palatul Copiilor din Constanţa, Str. Soveja nr. 17, Sala COR.

    Va rugam confirmati participarea pana la data de 31 ianuarie 2013

    Pentru insrieri:

    madalina.turza@cedcd.ro  Tel: 0737545955

    aderconstanta@yahoo.roTel: 0722630507

    Participarea nu implica costuri

  • O SINGURA VOCE PENTRU DIZABILITATE Prima Coalitie pentru drepturile copiilor cu dizabilitati

    O SINGURĂ VOCE PENTRU DIZABILITATE

    Prima Coaliţie pentru drepturile copiilor cu dizabilităţi

    10 PUNCTE PENTRU ŞANSA LA NORMALITATE

    PLATFORMA COALITIEI (click aici)

    FORMULAR ADEZIUNE PARINTI

    FORMULAR ADEZIUNE ORGANIZATII

    Bucureşti, 28 ianuarie 2013.Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi (CEDCD) a demarat procesul de constituire a primei coaliţii de la nivelul societăţii româneşti dedicate promovării drepturilor copiilor cu dizabilităţi din România.

    Scopul Coaliţiei “O Singură Voce pentru Dizabilitate” este acela de a promova un nou proiect de lege destinat protecţiei drepturilor copiilor cu dizabilităţi, în conformitate cu prevederile Convenţiei ONU pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, care are rolul de a înlocui prevederilecaduce şi lipsite de substanţă referitoare la copiii cu dizabilităţi, care generează abuzuri şi discriminări, din Legea 448/2006 privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi.

    Necesitatea elaborării şi promovării unui nou proiect de lege destinat reglementării drepturilor copiilor cu dizabilităţi a apărut ca răspuns la ampla cazuistică CEDCD referitoare la cazurile de abuzuri, de restricţionare a accesului la educaţie, la serviciile de sănătate şi asistenţă socială a copiilor cu dizabilităţi şi a reprezentanţilor legali ai acestora. Prevederile ambigue şi lacunare, care denotă o înţelegere superficaială a nuanţelor şi particularităţilor dizabilităţii, absenţa unor reglementări eficiente referitoare la adaptarea reală a mediului în conformitate cu nevoile copilului cu dizabilităţi au drept rezultat segregarea educaţională şi socială a copiilor cu dizabilităţi şi exacerbarea formelor de discriminare în raport cu aceştia.

    Înţelegând ineficienţa încărcării sistemului de justiţie cu sute de cazuri referitoare la încălcarea drepturilor copiilor cu dizabilităţi, precum şi resursele limitate ale părinţilor de copii cu dizabilităţi, CEDCD a demarat procesul de constituire a Coaliţiei “O Singură Voce pentru Dizabilitate” şi de elaborare a proiectului de act normativ.

    Demersul CEDCD a început în a doua jumătate a anului 2012 şi a presupus, pe lângă partea tehnică de consultare şi elaborare a proiectului de textului de lege, o amplă campanie de advocacy aflată în derulare. Zeci de întâlniri cu grupuri de părinţi, specialişti şi organizaţii nonguvernamentale, seminarii regionale, nenumărate activităţi de teren şi o comunicare constantă şi susţinută cu miile de părinţi din intreaga ţară.

    Platforma Coaliţiei “O Singură Voce pentru Dizabilitate” conţine, până în acest moment, 10 puncte, care fac obiectul noului proiect de lege şi beneficiază de un amplu suport al părinţilor de copii cu dizabilităţi şi a reprezentanţilor societăţii civile din mai multe judeţe ale ţării.

    În prezent, CEDCD se află în plin proces de promovare a Coaliţiei “O Singură Voce pentru Dizabilitate”, fapt pentru care lansează invitaţia către toate organizaţiile nonguvernamentale cu mandat pe dizabilitate, care susţin această platformă să se ralieze demersului comun de modificare a cadrului legal privind drepturile copiilor cu dizabilităţi.

    De asemenea, în măsura în care reprezentanţii societăţii civile cu mandat în domeniul dizabilităţii pe zona de adulţi doresc să iniţieze un demers similar de modificare a Legii 448/2006 din prisma drepturilor adulţilor cu dizabilităţi, ne exprimăm deschiderea şi suportul nostru, adresându-le invitaţia de a se ralia Coaliţiei “O Singură Voce pentru Dizabilitate”.

    Precizăm faptul că CEDCD, alături de partenerii de coaliţie, are stabilită o strategie clară şi coerentă de lobby şi advocacy destinată atingerii scopului Coaliţiei “O Singură Voce pentru Dizabilitate”, care va intra în implementare în cel mai scurt timp, odată cu formalizarea constituirii Coaliţiei.

    Totodată, ne exprimăm încrederea că vom găsi în autorităţile statului şi în factorii de decizie un partener real şi efectiv de discuţie pentru a realiza o schimbare de profunzime a sistemului de protecţie şi asitenţă a copiilor cu dizabilităţi.

    Informaţii de background

    Conform datelor oficiale puse la dispoziţie de Ministerul Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale aferente trimestrului II alanului 2012, precum şi de către Drecţia Generală de Protecţie a Copilului, în România trăiesc 689.156 persoane cu dizabilităţi, dintre care aproximativ 90.000 sunt copii.

    Această cifră înglobează diverse patologii din sfera tulburărilor psihice şi diverse tipuri de dizabilitate intelectuală ascunse sub numele de „tulburări mintale”, fiind astfel departe de a  reflecta realitatea, cel puțin din două motive:

    1. – orice statistică a instituțiilor competente reflectă exclusiv numărul de persoane care au făcut demersurile necesare pentru a înregistra copilul ca având o dizabilitate. De fapt, cazuistica din România reală, rurală sau urbană nu este reflectată în datele oficiale, cu atât mai mult cu cât nivelul de informare şi educaţie al populaţiei despre acest fenomen este mic, iar procedura administrativă pentru înregistrarea unui copil cu dizabilitate este complexă, intricată, accesul la informații fiind foarte dificil;

    2. – nu a existat nicio măsură oficială de a elabora un studiu pe marginea dizabilităţii intelectuale în general, sau la nivel de minori.

    Mai mult, pe line legislativă şi de politici publice, există o confuzie gravă între dizabilitate mintală/intelectuală și bolile psihice, care generează o serie de confuzii în furnizarea de servicii specializate.