Etichetă: scoli speciale

  • OMUL care a rupt tăcerea este cercetat disciplinar. Mii de părinți sunt alături de el

    OMUL care a rupt tăcerea este cercetat disciplinar. Mii de părinți sunt alături de el

    București, 12 aprilie 2017. În continuarea evenimentelor sesizate cu privire la abuzurile din Școala Specială Nr. 4 din București, revenim cu următoarele informații:

    Filip Toni, angajatul Școlii Speciale nr. 4, care a dezvăluit abuzurile din unitatea de învățământ, după ce a fost amenințat în variate feluri de reprezentanții școlii, a fost convocat în regim de urgență la o ședință de cercetare disciplinară, miercuri 12 aprilie 2017, pentru că a avut curajul să rupă tăcerea cu privire la faptele deosebit de grave din cadrul școlii – maltratarea copiilor cu dizabilități.

    Domnul Filip Toni este cercetat pentru ”deficiențe în activitatea și prezentare în mass-media” a abuzurilor și violențelor împotriva elevilor cu cerințe educaționale speciale din cadrul Școlii Speciale Nr. 4. Mai mult, putem observa din convocarea scrisă, faptul că la 4 zile de la depunerea plângerii penale împotriva reprezentanților școlii, respectiv la data de 4.04.2017, preocuparea conducerii Școlii Speciale nr. 4 era de a convoca Consiliul Administrativ al școlii pentru sancționarea domnului Toni Filip și, nicidecum, pentru identificarea vinovaților și remedierea situației.

    La două săptămâni de la dezvăluirea atrocităților din școală, nici  Școala Specială nr. 4, nici Inspectoratul Școlar al Municipiului București sau Ministerul Educației nu a identificat nicio persoană responsabilă pentru abuzurile din școală și nici nu a fost luată nicio măsură în consecință. Singura măsură luată este cercetarea disciplinară și sancționarea celui care a avut curajul să rupă tăcerea în sprijinul copiilor.

    Față de acest atentat la morala publică, justiție și demnitatea domnului Filip Toni, dorim să facem următoarele precizări de ordin juridic:

    1. 1. Fapta domnului Filip Toni de a aduce la cunoștință publică prin probe audio-video abuzurile fizice, verbale și psihice la care sunt supuși copiii cu dizabilități din Școala Gimnazială Specială nr. 4, București, reprezintă avertizare în interes public, conform Legii 571/2004, privind protecția personalului din autoritățile publice, instituțiile publice și din alte unități care semnalează încălcări ale legii. Pe cale de consecință, domnul Filip Toni are statutul de avertizor și beneficiază de protecția instituită de legea menționată, dispozițiile aplicându-se instituțiilor publice de educație, conform art. 2.
    2. Faptele și probele aferente aflate în prezent sub cercetare penală intră sub incidența art. 5 din Legea 571/2004, deoarece reprezintă practici sau tratamente preferențiale ori discriminatorii in exercitarea atribuțiilor unităților și încălcări de dispoziții legale, care impun respectarea principiului bunei administrări si cel al ocrotirii interesului public [art. 5, lit. c), n)].
    3. Conform aceleiași legi, avertizarea în interes public poate fi făcută organizațiilor neguvernamentale și mass-media (art. 6).

    Prin urmare, având în vedere întrunirea acestor condiții în privința activității de avertizare realizate de domnul Filip Toni, în cadrul cercetării disciplinare, domnul Filip Toni beneficiază de protecție, iar la cererea domnului Filip Toni, comisia de disciplină are obligația de a invita presa și un reprezentant al sindicatului la dezbateri, cu cel puțin 3 zile lucrătoare înaintea ședinței, sub sancțiunea nulității raportului și a sancțiunii disciplinare aplicate.

    Considerăm că inițiativa domnului Filip Toni de a face publice dovezile abuzurilor din școală, în contextul în care instituțiile ierarhic superioare sesizate anterior de acesta au negat existența faptelor, are un caracter profund civic și sesizarea unui organism independent reprezenta singura posibilitate reală de a proteja integritatea fizică și psihică a elevilor cu dizabilități. Eventualele măsuri de sancționare sunt strict încercări de intimidare, descurajare a aflării adevărului sau victimizare, conform O.G. 137/2000.

    În concluzie, subliniem importanța respectării prevederilor acestei legi, în particular referitor la obligația de a invita presa în cadrul ședinței de cercetare disciplinară, la cererea domnului Filip Toni. În cazul în care dispozițiile legii sunt ignorate, Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilități (CEDCD) își rezervă dreptul de a acționa împotriva abuzurilor pe toate căile legale.

    Notă pentru editori:

    Situația din Școala Specială nr 4 nu se referă doar la un act izolat și doar la o singură formă de agresiune. Copiii din această școală, ca și celelalte școli sunt agresați deopotrivă fizic, psihic și emoțional de către marea majoritate a personalului. (Anexăm video mărturisire elev, video copil traumatizat, video copii nesupravegheați și profesori absenți)

    Față de cele prezentate, solicităm Guvernului României și Ministerului Educației, ca până la demararea procesului de reformă în sistemul de educație conform obligațiilor României, emiterea unui act normativ în regim de urgență, care să prevadă următoarele:

    1. Instalarea de camere video în toate cele 176 de școli speciale din Romania,
    2. Demararea unei anchete exhaustive în școlile speciale din România cu privire la situația abuzurilor împotriva elevilor,
    3. Demararea unui program național de evaluare psihologică a personalului didactic și nedidactic din școlile speciale din Romania cu experți evaluatori independenți,
    4. Elaborarea unui plan de măsuri de prevenire a abuzurilor și violențelor în școlile speciale,
    5. Acordarea accesului reprezentanților societății civile în unitățile de învățământ special din România pentru efectuarea de vizite de monitorizare conform prevederilor Art. 33 din Convenția ONU pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, ratificată de Romania prin Legea Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilități

    Persoana de contact: Madalina Turza

    E-mail: madalina.turza@cedcd.ro

    Telefon: +1-612-458-4299

    Facebook Call: Madalina Turza

    Convocare cercetare disciplinara

     

  • Decizia Comitetului ONU pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilitati: DREPTUL LA EDUCAŢIE INSEAMNĂ DREPTUL LA EDUCAŢIE INCLUZIVĂ

    Decizia Comitetului ONU pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilitati: DREPTUL LA EDUCAŢIE INSEAMNĂ DREPTUL LA EDUCAŢIE INCLUZIVĂ

    Bucureşti, 4 septembrie 2016. Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilități (CEDCD) salută adoptarea Comentariului General Nr. 4, pe marginea  Art. 24 din Convenția ONU pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități privind Dreptul la Educație Incluzivă de către Comitetul CRPD – ONU,  la data de 2 septembrie 2016.

    Comitetul ONU pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi statuează fără echivoc faptul că dreptul la educație al persoanelor cu dizabilități poate fi asigurat în mod real și eficient doar prin educație incluzivă. Clarificările aduse asupra Articolului 24 pun astfel capăt ambiguității cu privire la educaţia persoanelor cu dizabilităţi și subliniază obligaţia statelor semnatare ale Convenției de a pune capăt segregării școlare și a asigura dreptul la educație prin integrare în învățământul de masă. Cu alte cuvinte, o dată cu această decizie, dreptul le educaţie se defineşte ca dreptul la educaţie INCLUZIVĂ.

    Încă de la înființarea sa, CEDCD a militat pentru dreptul la educație incluzivă al copiilor cu dizabilităţi în conformitate cu prevederile Art. 24 din Convenţia ONU pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Convenţie ratificată de România prin Legea 221/2010 şi neaplicată până în prezent.

    “Statele membre trebuie să asigure o dedicare vastă și inter-sectorială educației incluzive în rândul Guvernului. Aceasta nu se poate realiza doar de Ministerele Educației izolat. Toate ministerele relevante și comisiile care acoperă articolele Conveției trebuie să se se dedice și să să-și alinieze înțelegerea implicațiilor unui sistem de educație incluzivă, cu scopul de  a realiza o abordare integrată pentru a lucra în colaborare cu alți factori spre o agendă comună.  (…) Parteneriate trebuie formate cu furnizori de servicii, media, organizații din societatea civilă în sens larg, autorități locale, asociații studențești și federații, universități și colegii de formare a profesorilor.

    (Comentariu General al art. 24, Implementare la Nivel Național)

    Astfel, pentru a fi în concordanță cu poziția Comitetului ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, România trebuie să se lanseze într-un proces amplu de reformă al sistemului educațional, iar această sarcină revine, în primă instanță, factorilor decizionali. În acest context, desegregarea este imperativă, Comentariul General exprimând evoluțiile construite în timp prin practica altor state și cercetare, în înțelegerea dizabilității: trebuie creat un mediu adaptat nevoilor acestor persoane, iar izolarea copiilor cu dizabilităţi în şcoli speciale nu este o soluție.

    Amintim în acest sens şi decizia recentă a CEDO, Cam vs.Turcia, 2016,  inspirată din dispozițiile Convenției pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități: dreptul la educație trebuie asigurat prin adaptarea rezonabilă a mediului, iar refuzul participării unei persoane la actul educațional din școlile de masă, pe baza dizabilități, este discriminare și nu respectă dreptul acesteia la educație.

    În România peste 31.000 de copii cu dizabilităţi sunt segregaţi arbitrar în şcoli speciale, aproximativ 18.000 sunt în afara oricărei forme de învăţământ, în timp ce şcolile de masă rămân în continuare neadaptate nevoilor copiilor cu dizabilităţi, iar prevalenţa discriminării în educaţie pe criteriul dizabilităţii se păstrează la cote alarmante.

    Decizia Comitetului ONU al CRPD de a adopta un Comentariu General pe marginea Articolului 24 privind dreptul la educaţie al persoanelor cu dizabilităţi reprezintă un moment istoric în lupta pentru educaţie incluzivă din România şi de la nivel internaţional. Este o dovadă în plus că eforturile CEDCD în acest sens reprezintă direcţia justă pe care Guvernul României va trebui să şi-o asume pentru a-şi îndeplini obligaţiile de stat semnatar. Continuarea segregării discreţionare a copiilor cu dizabilităţi şi refuzul demarării unor reforme de substanţă în educaţie nu fac decât să perpetueze încălacarea flagrantă a normelor legale internaţionale la care România este parte şi crearea de noi generaţii de asistaţi social”, declară Mădălina TURZA, preşedinte CEDCD.

    Documentul poate fi descarcat AICI.

    Persoană de contact:

    Madalina TURZA

    Email: madalina.turza@cedcd.ro

    Mob: 001612-458-4299                                                                                                                        

    Fax: 021/7952465

                                                                                         

  • Școala de masă este și pentru copilul tău!

    Școala de masă este și pentru copilul tău!

    A fi părintele unui copil cu dizabilități vine cu o serie de provocări, printre care și alegerea unei forme de învățământ potrivite nevoilor sale. Contrar concepției comune, conform căreia copiii cu dizabilități își au locul doar în școlile speciale, educația incluzivă vine cu o abordare aplicată pe individualitatea fiecărui copil pentru integrarea în școala de masă. Astfel, copiii vor  dobândi cunoștințe și deprinderi pentru o mai bună integrare în viață și societate, per ansamblu.

    Iată 10 lucruri pe care trebuie să le aveți în considerare în momentul în care faceți alegerea de a vă înscrie copilul la școală:

     

     

     

     

    1. Învățământul de masă este deschis copiilor cu dizabilități, iar legea nu permite nimănui să le respingă înscrierea în școala de masă. Copiii cu dizabilități au DREPTUL la educație ca toți ceilalți copii, ceea ce presupune și educația în învățământul de masă. Înscrierea copiilor cu dizabilități în școlile de masă intră în sfera educației incluzive, iar acest sistem a fost testat și a dat rezultate în state precum Statele Unite ale Americii sau Marea Britanie.
    2. Este recomandat să faceți o cerere scrisă de înscriere a copilului dumneavoastră la școala pe care o doriți.
    3. Odată înscris într-o școală specială, procesul NU este ireversibil! Un copil înscris inițial în școala specială poate trece la forma de școlarizare în învățământul de masă!
    4. Certificatul de orientare școlară și profesională se eliberează pentru a orienta copilul către învățământ de masă sau special, însă au, așa cum le sugerează și denumirea, rol orientativ în decizia finală a părinților. Un astfel de certificat se poate elibera maxim unul pe an și minim unul pe nivel de învățământ. De asemenea, contestarea acestui certificat se poate face în maximum 48 de ore de la data comunicării sub semnătură. Eliberarea certificatului de orientare școlară și profesională poate fi solicitată de părinte/tutore legal instituit sau școală.
    5. Cadrele didactice sunt obligate să adapteze programa școlară și să evalueze copilul dumneavoastră în funcție de tipul dizabilității și nevoile acestuia.
    6. Demersurile de excludere din clasă sau de refuzare a participării copilului la activitățile școlare sunt discriminatorii și o serie de cazuri au fost câștigate de părinți în acest sens la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
    7. Atunci când certificatul de orientare școlară recomandă profesor de sprijin, este important să solicitați și să faceți demersurile necesare pentru obținerea sprijinului acestui profesor în cazul în care nu vă este încă pus la dispoziție de școală.
    8. Este interzis școlii să nu pună la dispoziție materialele necesare adaptării copilului la mediul școlar sau să nu accesibilizeze mediul înconjurător al acestuia (rampe, echipament tehnic, toaletă etc). În acest sens, a existat o condamnare a Turciei de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
    9. Nu cădeți victime ale fenomenului de bullying! Adresarea de insulte și intimidarea copiilor cu dizabilități și a familiilor acestora este un fenomen frecvent în școlile de masă, dar nu cedați în fața acestei presiuni. Copilul își poate face prieteni dacă incluziunea este încurajată de învățător. Bullyingul duce la discriminare, care poate face obiectul unui proces la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
    10. Încercați să vă formați parteneri în acest proces. Nu toată lumea deține informații despre conceptul de incluziune, însă o discuție amicală cu alți părinți și cadrele didactice le poate schimba fundamental perspectiva. Astfel, copilul poate beneficia de prezența însoțitorului personal la ore.

    În final, trebuie să țineți cont în primul rând de interesul superior al copilului și de nevoile acestuia. După o cântărire clară a situației, prin înscrierea copilului dumneavoastră într-o școală de masă, veți fi contribuit la formarea și consolidarea unui sistem de educație incluzivă, în care copiii cu dizabilități au o șansă la integrare.

    Pentru nelămuriri privind dispozițiile legale și drepturile copilului dumneavoastră la înscrierea la școală, ne puteți scrie la adresa: legal@cedcd.ro.

  • Mesaj către părinţi

    Mesaj către părinţi

    Dragi părinţi de copii cu dizabilităţi,

    chestionarAcesta este un apel la solidaritate şi mobilizare pentru dreptul la educaţie al copiilor cu dizabilităţi din România.

    Aflu cu îngrijorare faptul că în şcolile speciale se fac presiuni asupra părinţilor pentru a completa un chestionar tendenţios, care sub pretextul aflării opiniei părinţilor despre serviciile educaţionale oferite de şcoli, la final sunt întrebaţi dacă DORESC DESFIINŢAREA ŞCOLILOR SPECIALE.

    Această întrebare, ca şi contextul în care este distribuit acest chestionar, au rolul de a MANIPULA părinţii şi de a obţine un CONSIMŢĂMÂNT VICIAT  al acestora faţă de perpetuarea izolării copiilor cu dizabilităţi.

    În urma demersurilor susţinute ale Centrului European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi (CEDCD), care promovează DREPTUL LA EDUCAŢIE INCLUZIVĂ  al tuturor copiilor conform obligaţiilor asumate de România prin ratificarea Convenţiei ONU pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabiltăţi (2010), reprezentanţii sistemului de educaţie specială s-au coalizat într-un amplu demers de manipulare şi ameninţare a părinţilor de copii cu dizabilităţi pentru a-şi prezerva privilegiile şi a menţine acest sistem învechit şi neproductiv de educaţie specială.

    Părinţilor de copii cu dizabilităţi înscrişi în şcolile speciale le sunt transmise mesaje şi informaţii false şi alarmante, după cum urmează:

    • „CEDCD doreşte desfiinţarea şcolilor speciale şi copiii cu dizabilităţi nu vor mai avea unde să înveţe”
    • „CEDCD doreşte transformarea şcolilor speciale în ONG-uri pe care să le administreze singur şi să ia banii părinţilor”
    • „Copiii cu dizabilităţi vor fi excluşi, marginalizaţi, discriminaţi şi agresaţi în şcolile de masă”.

    Acesta este contextul în care părinţilor de copii cu dizabilităţi li se cere să răspundă la întrebarea:

    „SUNTEŢI DE ACORD CU DESFIINŢAREA ŞCOLILOR SPECIALE?”

    Întregul demers este cu atât mai grav, cu cât acesta este coordonat de oficiali ai Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice. Mai jos mesajul doamnei Inspector General pentru Îvăţământ special din cadrul MENCS cu privire la platforma online lansată de CEDCD – www.educaţieincluziva.info

    mitran

    Faţă de situaţia prezentată, în calitate de preşedinte al Centrului European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi, doresc să fac următoarele precizări:

    1. CEDCD nu urmăreşte desfiinţarea şcolilor speciale, ci reforma sistemului de educaţie, în sensul creării de şcoli incluzive pentru toţi copiii, aşa cum prevede Convenţia ONU pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi. Suntem conştienţi de faptul că acesta este un proces realizabil pe termen mediu şi lung, însă procesul trebuie demarat pe baza unui Program Naţional de Incluziune care stabileşte o tranziţie etapizată de la sistemul segregat de educţie la un sistem incluziv sau la mecanismul „mediului minim restrictiv în educaţie”. Un prim pas pe care CEDCD l-a propus MENCS este crearea unei reţele de şcoli pilot incluzive, dublat de pregătirea adecvată a profesorilor.
    2. CEDCD nu urmăreşte şi nu există posibilitatea legală de a transforma şcolile speciale în ONG-uri. Această afirmaţie este suficient de fabulatorie pentru a nu investi explicaţii suplimentare în demontarea ei.
    3. Copiii cu dizabilităţi au dreptul să înveţe în şcolile de masă. Ce putem face noi ca părinţi, este să sprijinim şcolile de masă cu informaţii, materiale şi acolo unde este cazul să solicităm aceste drepturi prin mijloace legale.

    Facem apel pe această cale la toţi părinţii de copii cu dizabilităţi înscrişi în şcoli speciale să nu dea curs acţiunilor manipulatorii şi de intimidarea ale reprezentanţilor şcolilor speciale. Ştim faptul că vă este teamă ca răspunsurile dumneavoastră să nu afecteze situaţia copiilor în şcoala, însă trebuie să avem curajul să ne asumăm lupta pentru viitorul lor.

    Faptul că dumneavoastră ca părinţi răspundeţi la întrebările chestionarului la superaltiv, NU va îmbunătăţi situaţia coilului în şcoală şi nu va face decât să perpetueze un sistem care îi transformă în asistaţi social pe copiii noştri. NU este o favoare pe care v-o face şcoala faptul că vă primeşte copilul, fapt care vă dă posibilitatea să mergeţi la serviciu. Este un DREPT pentru care nu trebuie să ne umilim şi să plătim cu viitorul copiilor noştri.

    Educaţia incluzivă înseamnă şcoli adaptate nevoilor tuturor copiilor, înseamnă profesori de sprijin, înseamnă programe şi manuale adaptate, înseamnă servicii de reabilitare. Acesta este dezideratul meu şi al CEDCD.

    Zilele acestea, în timp ce şcolile speciale chestionează şi intimidează părinţii, la Lisabona are loc cea mai mare reuniune a organismelor europene pe problema educaţiei incluzive.

    Redau mai jos câteva mesaje cheie ale celor mai relevanţi actori în domeniu:

    „Europa are nevoie de educatie incluziva mai mult decat oricand. Acesta este mesajul Comisiei Europene care sustine aceasta reuniune” – Maureen Piggot , Inclusion Europe

    „Şcolile speciale nu sunt bune pentru că izolează copiii de semenii lor, pentru că pregătesc copiii, acolo unde o fac, pentru profesii care nu mai există şi pentru că încurajează discriminarea şi abuzul”- Senada Halicevic -Preşedinte European Platform for Self Advocates

    „Familiile copiilor cu dizabilitati au dreptul la asistenţă şi informare prin Conventia ONU pt Drepturile Persoanelor cu Dizabilitati pentru a nu mai fi manipulaţi să aleagă la infinit şcolile speciale sau, şi mai grav, să le susţină” – Diane Richler – Inclusion International.

  • Lansare Proiect DESCHIDEŢI ŞCOLILE SPECIALE

    Lansare Proiect DESCHIDEŢI ŞCOLILE SPECIALE

    Bucureşti, 08 februarie 2016. Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi (CEDCD) lansează astăzi Proiectul DESCHIDEŢI ŞCOLILE SPECIALE – Paşi către echitate în educaţie (No Child Kept Apart – Steps toward Equity in Education), proiect finanțat de Fundația pentru o Societate Deschisă – Inițiativa pentru Drepturile Omului.

    În contextul în care prima cercetare naţională privind sistemul de educaţie specială din România, elaborat de CEDCD în 2015[1] a dezvăluit faptul că peste 30.000 de copii cu dizabilităţi, copii romi şi copii din medii defavorizate sunt izolaţi în şcoli speciale, iar aproximativ 18.000 sunt neşcolarizaţi,

    În contextul în care absenţa serviciilor de reabilitare, intervenţie timpurie şi calitatea serviciilor educaţionale oferite în şcolile speciale sunt mult sub standardul decenţei,

    În contextul în care profesorii din şcolile de speciale şi şcolile de masă nu beneficiază de pregătire adecvată, materiale didactice adaptate, tehnologii asistive şi curriculum flexibil,

    În condiţiile în care abuzurile şi diferitele tipuri de contenţionări sunt încă folosite în şcolile speciale,

    În contextul în care statul cheltuieşte peste 100 milioane euro pe un sistem de educaţie specială, care produce în proporţie de 96% asistaţi sociali,

    În condiţiile în care autorităţile prezintă date şi situaţii false despre situaţia educaţiei copiilor cu dizabilităţi[2] către forurile internaţionale,

    Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi continuă demersurile pentru promovarea dreptului la educaţie incluzivă al tuturor copiilor. Astfel, în cadrul Proiectului DESCHIDEŢI ŞCOLILE SPECIALE – Paşi către echitate în educaţie (No Child Kept Apart – Steps toward Equity in Education) vom dezvolta următoarele direcţii de acţiune:

    • Crearea primei platforme online de advocacy şi promovare a educaţiei incluzive: educaţieincluziva.info
    • Coagularea Alianţei pentru Educaţie Incluzivă: educaţieincluziva.info
    • Un set de linii directoare pentru desegregare în educaţie şi propunerea modelului de educaţie incluzivă – „mediul minim restrictiv”, pe baza informaţiilor colectate de la profesorii din sistem
    • O serie de raportări către Comitetul de pe lângă Convenţia ONU pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi pe marginea sistuaţiei copiilor cu dizabilităţi izolaţi în şcoli speciale
    • O platformă de evaluare a satisfaţiei părinţilor de copii cu dizabilităţi faţă de şcolile speciale
    • Consiliere şi reprezentare în instanţă în cazurile de abuzuri şi discriminare a copiilor cu dizabilităţi în şcoli
    • O campanie naţională de promovare a educaţiei incluzive.

     

    Proiectl se derulează pe o perioadă de 12 luni şi beneficiază de sprijinul unor experţi în educaţie, drepturile omului, comunicare şi jurişti.

     

    Persoană de contact:

    Madalina TURZA

    Email: madalina.turza@cedcd.ro

    Mob: 0737545955                                                                                                                                

    Fax: 021/7952465

                                                                                                               

    [1] M. Turza, G. Duminică (coord.), Izolaţi printre noi – Dimensiuni ale participării copiilor cu cerinţe educaţionale speciale la sistemul naţional de educaţie, Ed. Rentrop&Straton, Bucureşti, 2015, http://educatieincluziva.info/izolati_printre_noi

    [2] Response by the Government of Romania to the OHCHR’s questionnaire on the right of persons with disabilities to education – https://www.cedcd.ro/old/userfiles/files/Romania%20_1_%20_1_.doc.pdf, si https://www.cedcd.ro/old/media/comunicate/169,romania-minte-cu-nerusinare-la-onu/

  • Radiografia sistemului pe care Guvernul României cheltuiește peste  100 milioane euro anual – ȘCOLILE SPECIALE

    Radiografia sistemului pe care Guvernul României cheltuiește peste 100 milioane euro anual – ȘCOLILE SPECIALE

    Bucureşti, 16 octombrie 2015. Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilități (CEDCD) organizează marţi, 20 octombrie 2015, începând cu ora 10.00 a.m, evenimentul de lansare a primei cercetări naționale despre sistemul de educație specială din România, efectuată în cadrul Proiectului ”Dignity, Access, Respect, Education for Children with Disabilities- D.A.R.E for Children with Disabilities”, finanțat de Fundația pentru o Societate Deschisă – Inițiativa pentru Drepturile Omului.

    Cercetarea “IZOLAȚI PRINTRE NOI – Dimensiuni ale participării copiilor cu cerințe educaționale speciale în sistemul de educație românesc ” reprezintă pe de-o parte, prima cartografiere a sistemului segregat de educație din România, iar pe de altă parte, prezintă experiențele copiilor și a părinților de copii cu dizabilități în școlile speciale, din perspectiva calității educației și a serviciilor furnizate, în raport cu nevoile copiilor.

    Cu alte cuvinte, vom încerca să răspundem în premieră la întrebări centrale precum:

    • Cât cheltuieşte statul român pentru şcolarizarea copiilor cu dizabilităţi în şcoli speciale?
    • Câţi copii învaţă în realitate, izolaţi de restul copiilor în şcoli speciale?
    • Câţi copii cu dizabilităţi învaţă în şcolile de masă?
    • Care este harta şi tipologia şcolilor speciale din România?
    • Care este calitatea serviciilor oferite copiilor în şcoli speciale?
    • Care sunt perspectivele acestor copii şi ce experienţe au trăit în şcolile speciale?
    • Care este situaţia copiilor romi în şcolile speciale
    • Care sunt obligaţiile şi reglementările internaţionale în materie?

    Mai mult decât atât, studiul include o serie de recomandări de politici publice care pot fi transformate în măsuri concrete de reformă privind educația incluzivă

    La eveniment vor participa reprezentanți ai autorităților cu atribuții în domeniu, experți în domeniul dizabilității, reprezentanți ai ONG-urilor, părinți și copii cu dizabilități și reprezentanți ai mass-media. În cadrul evenimentului, vor participa în calitate de vorbitori reprezentanți ai mediului academic, Ambasadei SUA la Bucureşti, Inclusion Europe (Belgia), Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, Open Society Foundations etc.

    Evenimentul se va desfășura la Biblioteca Națională a României, Sala American Corner, Etajul 1 – Bulevardul Unirii, nr. 22.

    Vă rugăm să confirmați participarea dumneavoastră până luni, 19 octombrie 2015, la:

    Email: madalina.turza@cedcd.ro

    Mob: 0737545955                                                                                                                          

    Fax: 021/7952465